Schimbarea vine prin noi, vine prin suflul nostru, vine prin fiecare celulă din organismul nostru… vine prin durere, dacă nu vrei să înveți altfel!
Am să vă relatez povestea mea… vreau să rămân anonim, deși mă cunoașteți fizic, așa cum mă cunoșteam și eu până de curând… spun de curând pentru că un șoc m-a trezit la realitate.
Acumulasem pe interior ură, tristețe, invidie, gelozie, răutate, de toate și deodată Dumnezeu a zis așa, cel puțin asta cred: „Dacă nu o trântesc puțin la pământ, nu va vedea realitatea înconjurătoare și nu se va schimba! Mă asigur că o ridic de o aripă, când își revine!”
Așa s-a întâmplat, nu vreau să intru în detalii cum, însă experiența m-a făcut să regăsesc bunătatea, să învăț să îmi cer iertare pentru tot ce am făcut rău, cu voie sau fără voie și nu pot spune că sunt vindecată complet, însă asta intenționez să fac…
Dacă nu conștientizăm că noi, ca ființe, ne situăm dincolo de planul acesta terestru, material, nu vom putea niciodată să găsim lumina interioară și pacea, cu care am venit prima și prima oară pe Pământ!
Nu sunt psiholog și nici nu încerc să mă comport ca atare, sunt un simplu om care a înțeles că așa nu se mai poate…
Hulim, găsim vinovați, ba ăla nu e bun, ba celălalt nu a făcut suficient… vă spun, dacă vom continua așa și nu schimbăm nimic, vom ajunge ca în vremurile lui Moise „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”.
În urmă cu peste 2000 de ani, Iisus a venit pe Pământ și ne-a învățat lecția iubirii însă ce am făcut oare cu ea?
Am rătăcit-o în timp? Timpul e relativ, timpul poate fi schimbat, timpurile se schimbă cu totul, în bine sau în rău, depinde de noi ce ne dorim!
Mai bine am încerca să nu mai blamăm, să schimbăm noi ceva, să plătim pentru greșeli, să oferim ceva în schimb tuturor celor cărora le-am produs neplăceri și să stabilim un echilibru. Să nu ne întristăm prea tare atunci când avem o problemă, din ea vom învăța o lecție și nici să nu sărim prea sus de fericire atunci când suntem bucuroși, este posibil ca atunci când aterizăm să nu mai găsim pământul la locul lui.
Să iubim fără a aștepta să fim iubiți!
Dacă așteptăm mereu să fim iubiți, nu vom fi niciodată fericiți, pentru că ne bazăm pe lucruri nesigure. Putem fi iubiți un moment, dar în următorul nu vom mai ști ce s-a întâmplat. Nu trebuie să ne bazăm pe iubirea altora. Ea poate veni, bineînțeles, poate veni chiar fără încetare, iar dacă vine este binevenită, dar nu trebuie să ne bazăm pe ea.
Dacă vreți să fiți fericiți, nu cereți să fiți iubiți, dar iubiți-vă voi zi și noapte și vă veți afla fără încetare în iubire. Chiar și atunci când cineva vă face rău, iubiți-i, căci dacă îi detestați, disprețuiți sau urâți, aura voastră se destramă și astfel veți ajunge să aveți o comunicare cu tot ceea ce este negativ și distrugător.
Din acest motiv, Iisus a spus „Iubiți-vă dușmanii!”, căci el cunoștea mai bine ca oricine aceste legi, știa că atunci când detești pe cineva, devii vulnerabil. Pentru a te apăra, trebuie să intri într-o cetate a iubirii. A-ți iubi dușmanul este poate cel mai greu lucru de realizat, dar este singurul mod în care te poți apăra!
Acest articol este o simplă lecție de viață, vă rog, tratați-o ca atare!
Cu iubire,
un anonim!
Discussion about this post