Noutăți
miercuri, octombrie 14, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Îți ia durerea cu mâna – Unul dintre cele mai puternice remedii naturale împotriva durerilor articulare

Îți ia durerea cu mâna – Unul dintre cele mai puternice remedii naturale împotriva durerilor articulare

Acesta este unui dintre cele mai puternice remedii împotriva durerilor articulare – aproape că îți ia durerea cu mâna… Poate că v-ați confruntat cu dureri puternice ale articulațiilor, acele zone ale corpului unde se unesc oasele.

Remediul prezentat în acest articol provine din cărțile rusești de medicină. Aveți nevoie de doar câteva ingrediente simple pe care probabil le aveți deja în casă:

  • miere de albine naturală
  • muștar (de preferat iute)
  • sare
  • bicarbonat de sodiu
  • 20 g boia de ardei iute
  • 20 g praf de ghimbir

Cum se prepară?

Se amestecă câte 1 linguriță din toate aceste ingrediente, până se obține o pastă omogenă care se transferăm într-o cutie sau într-un recipient. Aceasta va fi crema dvs. – asta-i tot, nimic complicat…

Cum se folosește?

Crema se aplică pe zona afectată după care se acoperă cu o pungă de plastic și se leagă cu un fular pentru a ține cald. Se menține timp de o oră și jumătate – două ore. Se recomandă să utilizați acest remediu înainte de culcare iar a doua zi dimineața puteți clăti zona.

Tratamentul se repetă timp de 4-5 zile la rând. Veți simți efectul chiar după prima aplicare. După cele 4-5 zile, folosiți amestecul doar la nevoie și păstrați crema la frigider.

Toate ingredientele sunt esențiale în prepararea acestui remediu pentru articulații. Un rol foarte important îl are și muștarul: îl puteți aplica și atunci când vă ardeți sau vă frigeți, într-un strat mai gros.

Unele persoane aplică muștar pe frunte sau pe tâmple atunci când au dureri de cap – s-ar putea să funcționeze și pentru dvs.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rosteşte această rugăciune dimineaţa, timp de 7 zile. Preoţii spun că te ajută să scapi de vicii și boli

Rosteşte această rugăciune dimineaţa, timp de 7 zile. Preoţii spun că te ajută să scapi de vicii și boli

Discussion about this post

Reteta racoritoare
Articole

Prăjitură de casă cu mere, dulce-acrișoară – Se pregătește foarte ușor și chiar se topește în gură

Cea mai tânără mamă din istorie – A născut când avea doar 5 ani – Misterul tatălui copilului
Articole

Cea mai tânără mamă din istorie – A născut când avea doar 5 ani – Misterul tatălui copilului

Rugăciunea care îți păzește familia și alungă relele din viața ta
Articole

Rugăciunea care îți păzește familia și alungă relele din viața ta. Căci Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea

Horoscop cu Mihai Voropchievici – Cel mai mare păcat în funcție de zodie – Taurii sunt egoişti, Săgetătorii sunt hoţi de inimi
Articole

Horoscop cu Mihai Voropchievici – Cel mai mare păcat în funcție de zodie – Taurii sunt egoişti, Săgetătorii sunt hoţi de inimi

Iată ce se întâmplă în organism dacă bei o lingură de ulei de măsline, pe stomacul gol
Articole

Iată ce se întâmplă în organism dacă bei o lingură de ulei de măsline, pe stomacul gol

Sfatul zilei – Consumate zilnic, aceste semințe pot regenera tendoanele și elimina durerile articulare
Articole

Sfatul zilei – Consumate zilnic, aceste semințe pot regenera tendoanele și elimina durerile articulare

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check