Noutăți
miercuri, octombrie 14, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Legenda Lăcrămioarelor – De unde vine acest miros dumnezeiesc?

Legenda Lăcrămioarelor – De unde vine acest miros dumnezeiesc?

Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un băiat și o fată. La naștere, cei doi copii primiseră de la Zâna cea Bună cele mai minunate daruri: frumusețe, înțelepciune, cumințenie. Cei doi copii crescuseră împreună și își petreceau tot timpul jucându-se în grădinile castelului, grădini pline de flori.

Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a atins ținutul în care locuiau și întregul lor regat a fost cuprins de jale. Era o boală ciudată: Oamenii adormeau şi nu se mai puteau trezi.

Într-o dimineaţă însăşi fiica regelui nu s-a mai putut trezi. Atunci fratele ei, sfâşiat de durere a plecat în lumea mare ca să găsească un leac pentru draga lui surioară. A colindat mări şi ţări, dar în zadar… nimeni nu ştia ceva despre leacul acestei boli.

Văzând că nu are cum să-şi ajute sora, fiul împăratului începu să plângă. Şi plânse zile şi nopţi întregi. După un timp în jurul lui au început să crească nişte plante pe care nimeni nu le mai văzuse până atunci: aveau frunzele destul de late şi nişte tulpiniţe delicate, pe care se înşirau, ca nişte mărgeluşe albe, floricele de o deosebită gingăşie. Dar ce uimea cel mai tare la aceste flori, era mirosul lor pătrunzător şi deosebit de plăcut.

Băiatul se opri din plâns, culese un bucheţel cu gând să-l ducă la căpătâiul surioarei lui, care nu mai avea mult de trăit.

Se apropie de pat, puse bucheţelul şi privea la chipul frumos al tinerei prinţese.

Deodată fata trase aer adânc în piept şi deschise ochii, întrebând:

– De unde vine acest miros dumnezeiesc?

Prinţul, fericit şi uimit, îi întinse bucheţelul de flori şi zise:

– Acestea sunt lacrimile mele de durere. Zâna Bună mi-a ascultat ruga neîntreruptă şi ţi-a redat firul vieţii.

De atunci acele flori s-au numit lăcrămioare. Oamenii le-au plantat în grădinile lor ca să-şi bucure ochii şi sufletul.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Neurochirurgul Vlad Ciurea – Dormiți fără telefonul mobil în jurul patului, ascultați muzică relaxantă și priviți spre cer

Neurochirurgul Vlad Ciurea - Dormiți fără telefonul mobil în jurul patului, ascultați muzică relaxantă și priviți spre cer

Ceai cu scorțișoară și foi de dafin – Frunza de dafin tratează afecțiunile digestive, ajută la eliminarea arsurilor la stomac, acidității și constipației, reglează circulația intestinului, scad glicemia, au proprietăți […]

Curăță petele de pe față, pistruii, acneea, îmbunătățește vederea și tratează numeroase afecțiuni ale pielii – Ceaiul de păpădie
Articole

Curăță petele de pe față, pistruii, acneea, îmbunătățește vederea și tratează numeroase afecțiuni ale pielii – Ceaiul de păpădie

Cum se fierbe corect orezul pentru ca bobul să rămână întreg și alb – Ce trebuie să pui în apă, de fapt
Articole

Cum se fierbe corect orezul pentru ca bobul să rămână întreg și alb – Ce trebuie să pui în apă, de fapt

Alimentul la care a renunţat Cornelia Rednic – „Am slăbit două kilograme pe săptămână. Pe toate le-am încercat”
Articole

Alimentul la care a renunţat Cornelia Rednic – „Am slăbit două kilograme pe săptămână. Pe toate le-am încercat”

Mariana Cojocaru – Horoscop 2023- Vești bune pentru două zodii
Articole

Mariana Cojocaru – Horoscop 2023- Vești bune pentru două zodii

Suntem mandri
Articole

Oare ne PASĂ? Un elev român de 17 ani s-a calificat la Olimpiada Geniilor, în SUA

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check