“Exista atata tristete in lume incat fiecare dintre noi are obligatia sa contribuie cu cat de multa fericire poate aduce.”
Ne întristăm, fiindcă nu mai ştim cum să ne petrecem timpul frumos, nu ne mai bucură nimic, nu ne mai bucură frumuseţea şi parfumul unei flori gingaşe, trilurile măiestre ale unei păsări, albastrul infinit al cerului, zâmbetul inocent al unui copil, vizionarea unui film interesant, o evadare în sânul naturii aşa de minunate şi de încântătoare.
Ne întristăm, fiindcă ne izolăm de oameni, nu mai comunicăm sincer, nu mai socializăm cu semenii noştri, cu rudele noastre, cu copiii noştri, nu mai zâmbim, nu mai povestim, nu ne mai vizităm, ne-am înstrăinat unii de alţii, ne folosim de măşti şi jucăm roluri false, devenind actori talentaţi pe scena vieţii.
Ne întristăm, fiindcă ne gândim prea mult la ziua de mâine şi trăim o teamă permanentă pentru că nu avem siguranţa acesteia, neavând astfel încredere, că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să avem pe masă, pâinea de toate zilele şi că ne va purta de grijă ca un Tată iubitor şi milostiv, uitând că, condiţia unirii cu Dumnezeu este desăvârşita încredinţare în mâinile Lui.
Ne întristăm când suntem jigniţi, trataţi de sus de semenii noştri, ne întristăm când suntem nedreptăţiţi, ne întristăm când suntem bătaia de joc a semenilor noştri, ne întristăm când suntem batjocoriţi, când suntem judecaţi după false aparente, ne întristăm când suntem exploataţi de cei din jurul nostru, pentru că aceştia sunt obişnuiţi să nu le refuzi nicio sarcină, ne întristăm când oamenii uneltesc împotriva noastră.
Ne întristăm când suntem bârfiţi pe la spate, uneori chiar de oameni de la care nu te aşteptai la un asemenea lucru. Ne întristăm când cei din jurul nostru se poartă cu noi, cu mult egoism, cu multă mândrie, te întristezi când eşti invidiat pentru realizările tale, pentru darurile tale, ne întristăm pentru orice rău făcut nouă, de aproapele.
Ne întristăm când punem o bucăţică din sufletul nostru în tot ceea ce facem şi ceilalţi din jurul nostru sunt nepăsători la eforturile noastre, sunt nepăsători la iubirea noastră, sunt nepăsători la tot ce am realizat noi, pentru ei, poate uneori cu mari sacrificii şi o muncă titanică.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu, să se milostivească de noi, să putem dobândi pacea inimii, liniştea sufletească, darul rugăciunii, nădejea, credinţa puternică, răbdarea, iertarea, iubirea de El şi de semeni, smerenia, hărnicia, cumpătarea, ca să putem alunga tristeţea, care stinge lumina sufletului, şi să dobândim bucuria sufletului ca rod al Sfântului Duh, bucurie care îi aprinde luminile şi îl face luminos ca soarele.
Cristina Toma
Discussion about this post