Fiecare om are rătăciri, păcate, amărăciuni, greșeli și necazuri. Totuși, toate acestea n-ar trebui să existe între noi, de vreme ce fiecare dintre noi are îngerul său păzitor.
Bineînțeles, îngerii n-ar îngădui aceasta dacă nu am fi vinovați noi înșine. De vreme ce ei îngăduie, este fie deoarece singuri nu lăsăm ajutorul îngeresc să ajungă la noi, fie deoarece prin împotriva-lucrarea și împotriva-așezarea noastră sufletească nimicim și abatem de la noi toate strădaniile îngerilor de a împreună-lucra cu noi în bine.
Înainte de toate, trebuie să ne amintim că avem un înger păzitor, trebuie să ne întoarcem cu mintea și cu inima către el și în cursul obișnuit al vieții noastre, cu atât mai mult atunci când avem parte de tulburări. Dacă nu avem o astfel de întoarcere, înseamnă că îngerul n-are cum să ne bage mințile în cap.
Atunci când cineva se duce în mlaștină sau în prăpastie, astupându-și urechile și închizându-și ochii, ce să-i faci și cum îl poți ajuta? Țipând? Are urechile închise. Făcându-i vreun semn ca să-i arăți primejdia? Are ochii închiși…
O să zici: „Să-l ia de mână și să-l oprească dar să-l ducă pe calea dreaptă.” Îngerul tău e gata să facă exact asta, caută mâna ta ca să o ia și să te îndrume, dar tu ai mâna de care să te ia? Doar nu de mâna trupească te va lua (se întâmplă și asta în cazuri deosebite), ci de mâna sufletească, pentru că el este netrupesc iar mâna sufletească este puterea lucrătoare îndreptată spre mântuire și râvnitoare de mântuire.
Atunci când în sufletul tău se află această râvnă, îngerul Domnului te va lua, negreșit, de ea și te va călăuzi. Dar dacă nu, de unde să te apuce? Nu are loc prin care să facă atingere cu tine pentru că el însuși se numără printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor să moștenească mântuirea. (Evr. 1, 14).
Și vei zice iarăși: „Atunci să stârnească în mine dorința de mântuire.” Îngerul asta și face, mai întâi de toate, și cu cea mai mare osârdie. La cei ce au această dorință, el o sprijină și o întărește. La cel ce n-o au, se străduie în tot chipul să o stârnească, însă rareori izbutește din pricina marii neorânduieli care domnește în sufletul nepăsător. Într-un astfel de suflet, totul este în tulburare: și gândurile, și planurile și simțămintele, totul este o zarvă fără de rânduială ca la iarmaroc.
În măsura în care se află în noi această lipsă a păcii și adunării lăuntrice, ea este vrăjmașă a lucrării îngerului asupra noastră. Cum se insufle ceva îngerul bun, dacă omul nu ia aminte la el și cum să audă o asemenea insuflare sufletul, dacă în el este zarvă și tulburare? Tocmai de aceea, strădaniile îngerului păzitor rămân neroditoare în ceea ce ne privește.
Așadar, dacă vrei să te folosești de călăuzirea și împreuna-lucrarea îngerească, potolește-ți neorânduiala lăuntrică, adună-ți înlăuntru luarea-aminte și stai lângă inima ta. Îngerul Domnului va băga de seamă îndată, se va apropia și va începe să pună în tine gânduri care înclină către stârnirea dorinței de mântuire.
Pleacă-te către insuflarea aceasta și apucă-te să râvnești mântuirea deoarece atunci îngerul păzitor nu numai că te va lua de mână, ci chiar te va ridica pe brațele sale, și nu numai că te va călăuzi, ci chiar te va purta pe calea mântuitoare. Nu trebuie decât să te întorci tot timpul către el cu mintea și cu inima, să nu slăbești în râvna ta și să-ți păzești luarea-aminte. El te va învăța toate: ce, când și cum să faci și ce să nu faci. Și când va fi nevoie, îți va da ca îndrumare și semn simțit în afară.
Dacă nu vedem în privința noastră o asemenea împreună-lucrare îngerească palpabilă, suntem singurii vinovați. Noi suntem cei care nu ne dăm în mâinile îngerilor și zădărnicim toată purtarea lor de grijă pentru noi. Se bate, se vate cu noi îngerul lui Dumnezeu, și dă înapoi; iar vine la asalt, iarăși dă înapoi; și tot așa, până ce murim.
Iar când murim, îngerul va înfățișa Domnului cartea vieții noastre și va spune: „Am făcut totul ca să-i bag mințile în cap, însă acest suflet n-a luat aminte de nimic.” Și în cartea vieții va fi pus înscrisul osândirii noastre care, negreșit, se va împlini la Judecata Cea înfricoșată.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
