Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rostește azi, Rugăciunea scurtă de Duminică – Este de mare ajutor

Rostește azi, Rugăciunea scurtă de Duminică – Este de mare ajutor

Trăim vremuri cum nu am mai trăit până acum, trecem prin clipe pe care nu le vom uita niciodată și sperăm că până la urmă, Bunul Dumnezeu ne va ajuta să ieșim cu bine din aceste nenorociri.

La vreme de grele încercări, nu putem face altceva decât să avem grijă de noi și să înălțăm rugăciuni către Dumnezeu. Una dintre cele mai puternice rugăciuni, este cea rostită în ziua de duminică.

”Doamne, auzi rugăciunea mea! Ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta. Auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viață mea o călca în picioare. Făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine. Și inima mea e încremenită înlăuntrul meu.

Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Ține mâinile mele, sufletul meu că un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu.

Nu-ți întoarce față Ta de la mine, că să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineață milă Ta, că la Ține mi-i nădejdea.
Arată-mi calea pe care voi merge, că la Ține am ridicat sufletul meu. Scăpa-mă de vrăjmașii mei, că la Ține alerg, Doamne.

Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de starpeste pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Amin.”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
SUCUL de ȚELINĂ – întărește NERVII, elimină TOXINELE, protejează INIMA. Ce conține țelina

SUCUL de ȚELINĂ – întărește NERVII, elimină TOXINELE, protejează INIMA. Ce conține țelina

Discussion about this post

Fosta iubită a lui Fuego spune adevărul despre despărțire – Ce a dezvăluit Ana Maria Ciaușu – „Scopul relației noastre nu a fost căsătoria”
Articole

Fosta iubită a lui Fuego spune adevărul despre despărțire – Ce a dezvăluit Ana Maria Ciaușu – „Scopul relației noastre nu a fost căsătoria”

Rețetă de post – Sărmăluțe gustoase din ciuperci – Rețeta perfectă pentru Post
Articole

Rețetă de post – Sărmăluțe gustoase din ciuperci – Rețeta perfectă pentru Post

Plăcinte din bucovina
Articole

Plăcintă cu brânză dulce – Plăcinte moldovenești împăturite ca în Bucovina

„Ajută doar la șmecherie!” – Fost preot, părere radicală despre parastas și pomană
Articole

„Ajută doar la șmecherie!” – Fost preot, părere radicală despre parastas și pomană

Ce semnale transmit mirosurile corpului – Care sunt bolile care se pot „mirosi”
Articole

Ce semnale transmit mirosurile corpului – Care sunt bolile care se pot „mirosi”

Cum se prepară corect pentru sănătate mujdeiul de usturoi după rețeta oferită de Acad. Dr. Ovidiu BOJOR
Articole

Cum se prepară corect pentru sănătate mujdeiul de usturoi după rețeta oferită de Acad. Dr. Ovidiu BOJOR

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).