Rugăciune de MULȚUMIRE către Dumnezeu. Vă va fi de MARE folos pe viitor! Doamne, dă-mi înţelegere

Ori de câte ori v-ați rugat Domnului să vă împlinească dorințele, ați primit răspuns, nu-i așa? Dar de câte ori i-ați mulțumit pentru binefacerile primite? Dacă nu ați apucat să faceți acest lucru până acum, faceți această rugăciune de mulțumire către Dumnezeu!

Vă va fi de mare folos pe viitor…

“Doamne, dă-mi înţelegere, dă-mi cunoaştere, învaţă-mă, Doamne, şi pe mine să fac poruncile Tale! Chiar dacă am păcătuit ca om mai presus de orice om – Tu ştii aceasta! -, dar prin mila Ta până în măruntaiele Tale, Dumnezeul meu, ai avut milă de mine cel sărac şi orfan în lume, şi ai făcut, Stăpâne, ceea ce numai Tu ştii: despărţindu-mă, Milostive, de tată şi de fraţi, de rude şi prieteni, de pământul naşterii, de casa mea strămoşească, scoţându-mă dintre ei ca dintr-un Egipt întunecos, ca adâncurile iadului – căci aşa mi-ai dat mie, smeritului Tău rob, să gândesc şi să vorbesc cu înţelegere despre acele lucruri, luându-mă şi ţinându-mă cu mâna Ta cea înfricoşătoare, m-ai dus la cel care ai binevoit să fie părintele meu pe pământ şi m-ai aruncat la picioarele lui şi în braţele lui.

Şi acela m-a adus la Părintele Tău, Hristoase al meu, şi la Tine prin Duhul – o, Treime, Dumnezeul meu! – pe mine care plângeam ca fiul cel destrăbălat şi cădeam la Tine, Cuvinte, cum ştii Tu însuţi că m-ai învăţat, şi nu ai socotit lucru nevrednic să mă numeşti fiu al Tău. O, gură nevrednică şi buze întinate. O, cuvânt al unei limbi sărmane care nu ştie să Te laude, să-Ţi mulţumească şi să grăiască binefacerile Tale pe care le-ai făcut pentru mine, orfanul şi străinul, căci sunt străin pe pământ; căci cei ai Tăi sunt străini de lume, iar cele ale Tale şi alor Tăi ochii nu le pot vedea, limba nu le poate grăi, nici lumea nu le poate încăpea. De aceea, Stăpâne, lumea ne; urăşte, ne prigoneşte, bârfeşte, invidiază, înnebuneşte şi ne ucide şi, căzând în acestea, face toate împotriva noastră.

Iar noi, smeriţii robii Tăi, suntem, precum ai binevoit, tari în slăbiciune, bogaţi în sărăcie, bucurându-ne în orice necaz ca unii ce suntem în afara lumii. Noi, Stăpâne, suntem cu Tine, iar lumea are doar trupul nostru. Se înşeală deci orbul care are doar puţin lut, fără să-l fi câştigat nici măcar pe acela; căci la trâmbiţa de pe urmă îl va da înapoi, precum ai făgăduit, şi pe acesta devenit duhovnicesc, şi atunci va avea drept câştig împreună cu cei de un cuget cu el şi cu orbii prieteni ai lumii doar relele sale.
Amin.”