Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea lui Efrem SIRUL îndeplinește orice dorință SINCERĂ. Cum se citește

o rugaciune sfanta

Slăvit cu mare cinste în fiecare an pe data de 28 ianuarie, Sfântul Efrem Siriul este unul dintre marii teologi ai creștinătății care a lăsat în urma sa scrieri valoroase dar și o rugăciune făcătoare de adevărate minuni.

Următoarea rugăciune care se citește mai ales în marele Post al Paștelui, în Săptămâna Mare dar și când aveți mare nevoie este următoarea:
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău.

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”. După ce citiți această rugăciune, faceți trei serii a câte patru mătănii, apoi spuneți următoarele: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” (metanie), „Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul!” (metanie), „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă!” (metanie), „Fără de număr ți-am greșit, Doamne, iartă-mă!” (metanie).

Această scurtă dar incredibilă rugăciune se spune că face minuni și îndeplinește orice dorință a celui care o spune cu inima curată.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
lac vulcanic din România

Misterele LACULUI Sfânta Ana pe care mulți nu le cunosc! Povestea fraților care NU s-au iubit

Discussion about this post

Ceai de cimbru – Luptă împotriva infecțiilor respiratorii, distruge streptococul din gât și virusul gripei

7 alimente mai bune decât multe pastile – Iată ce alimente curăță și detoxifică foarte bine organismul

Rugăciune rară către Domnul Iisus Hristos pentru fericirea şi bunăstarea noastră și a copiilor noștri. Fie mila Ta asupra copiilor mei

Prăjitură de casă cremoasă și delicioasă – Prăjitură Kremeș – Rețetă rapidă
Rețete culinare

Prăjitură de casă cremoasă și delicioasă – Prăjitură Kremeș – Rețetă rapidă

Care sunt semnele și simptomele Cancerului de Colon – Depistată la timp, boala poate fi tratată

Fostul preot Daniel Balaş dă de pământ cu tradițiile ortodoxe – Iată ce spune fostul preot despre ritualurile făcute după moartea unei persoane

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).