Noutăți
miercuri, octombrie 14, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea zilei de Miercuri – Rostește-o cu mare credință, bunul Dumnezeu te va ajuta

”În această sfântă zi de miercuri, Maică Fecioară Curată, lauda solirilor tale este Preaînaltă pretutindeni, izbăveşte-mă din toate felurile de înconjurări ale vieţii acesteia păcătoase.

Tu Singură eşti Ridicarea celor căzuţi şi Îndreptarea celor ce greşesc; tu te-ai arătat Povăţuitoarea celor orbi, Mila celor săraci, Bucuria celor sănătoşi şi Vindecarea celor bolnavi.

Ceea ce eşti Nestricată, care pe Dumnezeu L-ai zămislit fără stricăciune, pe Izvorul nestricăciunii, mintea mea cea stricată cu păcatele fă-o nestricăcioasă şi cugetele cele făcătoare de stricăciune şi întinate goneşte-le din ea.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte-mă din porţile iadului şi-mi arată calea pocăinţei, prin care să aflu uşa ce duce la Viaţă.
Povăţuitoarea celor rătăciţi, păzeşte neamul oamenilor celor credincioşi şi miluieşte sufletele noastre, azi și întotdeauna, acum și pururea, și-n vecii vecilor,

Amin!”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Secretul BUCĂTARILOR pentru cel mai gustos pilaf: nu mai fierbe orezul în apă

Discussion about this post

Rugăciunea de duminică – A ajutat mulți credincioși
Articole

Rugăciunea de duminică – A ajutat mulți credincioși

Rugăciunea părinților pentru luminarea minții copiilor. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri

Cele mai bune 11 alimente și plante pentru curățarea rinichilor. De ce APA este cea mai bună

Dr. Constantin Dulcan: Avem nevoie de bucurie ca de pâinea cea de toate zilele!
Articole

DOCTOR Constantin DULCAN: Avem nevoie de BUCURIE, precum avem nevoie de APĂ. GÂNDUL, cea mai puternică forţă din univers

Sirop de ceapă, cu cimbru și nuci – Este un bun expectorant, calmează tusea, usturimea și mâncărimea din gât

Rețetă din bătrâni pentru curățarea rinichilor – elimină nisipul la rinichi, dizolvă pietrele și tratează cistita

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check