Nu te întrista dacă nu vezi în tine nimic bun, nici nu căuta nimic bun în tine. Binele omenesc este urâciune în fața lui Dumnezeu. Bucură-te de neputința ta și de slăbiciunea ta, întrucât adevăratul bine este Dumnezeu.
El este înțelepciunea și puterea, astfel că roagă-te ca El să-ți umple inima ca o lumină adevărată. Roagă-te să-ți lumineze mintea, să fie puterea ce lucrează în tine, să domnească în tine. Iar tot ce este al tău va rămâne pentru totdeauna neputincios și slab.
Să te rogi așa: „Facă-se voia ta în mine, Doamne, fie puterea Ta în mine, care biruiește toate și înfricoșează toate”. Toată viața ta să fie o năzuință către Dumnezeu iar în timpul ispitelor și al bolii, în orice stare s-ar afla sufletul tău, printr-un singur cuvânt îndreaptă-ți gândurile către Dumnezeu. Trebuie să treci prin toate neputințele firești, și să tinzi către Dumnezeu.
Calea mântuirii este una grea, precum cuvântul care vorbește despre ea. Ca o sabie cu două tăișuri care ne taie patimile, senzualitatea și împreună cu ele produce durere inimii din care răsar. Va veni oare timpul când sabia nu va mai avea de lucru în inima noastră? Nu, la aceasta nu se va ajunge niciodată.
Curăției duhovnicești nu este sfârșit și în fiecare inimă se va găsi o părticică necurată care trebuie curățată. Atunci când inima mea încetează să mai doară și să mai lupte, recunosc în mine un semn al nepăsării. Este un semn de tulburare puternică, însă atunci când acest întuneric este risipit de cuvântul lui Dumnezeu, inima doar, dar fără durere este cu neputință luminarea sufletului – aceasta va fi numai visare.
Maica Arsenia
Extras din „Calea spre vindecarea inimii”, Ed. Sophia, București, 2004
