Noutăți
miercuri, mai 27, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Sfântul Mare Prooroc ILIE: Rugăciune puternică pentru îndeplinirea tuturor dorințelor SINCERE

Sfântul Mare Prooroc Ilie

Sfântul Mare Prooroc Ilie – Rugăciune puternică pentru îndeplinirea tuturor dorințelor

În ziua praznicului, pe 20 iulie, toți care cred în puterea Sfântului Mare Prooroc Ilie, mare făcător de minuni, invocă ajutorul lui:

”Ne rugăm ție, Sfânt Ilie, cel care ai fost ridicat la cer într-un car de foc, învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului în timpul Schimbării Lui la Față, acum sălășluind în lăcașurile Raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.

Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate, și cu Atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne îndepărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre lucrul bun.

Să mijlocești pentru noi Sfinte Ilie să fim sănătoși, noi, copiii și părinții noștri. Să ne ajuți să fim de folos aproapelui nostru când acesta este la ceas de boală, de cumpănă sufletească și sufocat de datorii.

Ne rugăm ție, Prorocule Făcător de Minuni, să-i îndepărtezi din calea noastră și a familiei noastre, pe cei care nu țin seamă de rânduielile Sfintei Biserici și de poruncile Domnului.

Amin!”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Maica SILUANA: Vă spun o mare taină: Dumnezeu face tot ce-i cerem. Absolut TOT

Discussion about this post

Așa se prepară cel mai pufos chec – Secretul constă în modul de adăugare al zahărului

Sfaturi pentru tratarea rapidă a RETENȚIEI de APĂ – Problema mâinilor si picioarelor umflate

Rețetă de post – Chifteluțe de vinete – Chifteluțele perfecte de post – Rețetă rapidă și gustoasă, fără carne

3 soluții simple pentru a scăpa de muște odată pentru totdeauna

Dieta cu cartofi și iaurt – Te ajută să slăbești până la 5 kilograme în 3 zile. Iată Exemplu de meniu

Rețetă de post – Negresă de post (cu cremă de griș) – Un deliciu – Se prepară din 400g făină, 150 ml ulei, 100g zahăr, 40g pudră de cacao și…

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).