Rugăciune către toți Sfinții, pentru mijlocire la Judecata de Apoi
Cine nu va plânge pentru mine, care pentru o desfătare măruntă am disprețuit Împărăția Cerurilor, nesocotind focul cel nesfârșit? Dedându-mă patimilor, mi-am pierdut vrednicia sufletului și m-am făcut asemenea dobitoacelor necuvântătoare.
Mă odihneam oarecând, îmbogățit cu dumnezeieștile dăruiri, iar acum am îndrăgit sărăcia patimilor. M-am înstrăinat de virtuți, plecând în țara cea depărtată a patimilor. Sunt mai mult mort decât viu, și mică este fărâma de viață rămasă în mine.
După ce m-am făcut astfel de bunăvoie, nici ochii nu mai pot să mi-i înalț către Domnul Cel Milostiv. Plângeți, Cuvioșilor și Drepților, pentru mine, cel cuprins de patimi și de păcate. Plângeți, nevoitori ai înfrânării, pentru mine, lacomul cu pântecele și iubitorul de desfătări.
Plângeți, cei milostivi și îngăduitori, pentru mine, cel nemilostiv și amărâtor.
Plângeți, cei ce ați plăcut înaintea lui Dumnezeu, pentru mine, cel ce am făcut placul oamenilor.
Plângeți, cei ce ați dobândit blândețe, pentru mine, cel mânios.
Plângeți, cei smerit cugetători, pentru mine, cel semeț și trufaș.
Plângeți, cei ce ați dobândit neagonisire apostolească, pentru mine, împătimitul de cele materiale și împovăratul de lăcomia averilor.
Plângeți, cei ce ați iubit plânsul și ați urât râsul, pentru mine, cel ce am iubit râsul și am urât plânsul.
Plângeți, cei ce păstrați în cuget Judecata de după moarte, pentru mine, care zic că îmi aduc aminte de Judecată, dar ale cărui fapte arată cu totul alta.
Rugați-vă, Sfinții lui Dumnezeu, pentru sufletul înviforat de toate felurile de patimi: cu ce puteți, ajutați-mi, Sfinții lui Dumnezeu!
Știu că dacă Îl veți ruga pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, din marea bunătății Lui vi se va dărui vouă totul – și după cum El este iubitor de oameni, așa și voi, cei rugați de mine păcătosul, nu treceți ruga mea cu vederea, fiindcă singur n-am îndrăznire, din pricina mulțimii păcatelor.
Lucrul vostru, Sfinților, este să mijlociți pentru păcătoși; al lui Dumnezeu este să-i miluiască pe cei deznădăjduiți.
Rugați-L dar, Sfinții lui Dumnezeu, pe Împărat pentru rob; rugați-L pe Păstor pentru oaie; rugați Viața pentru cel mort, ca să trimită mână de ajutor și să întărească smerit sufletul meu în neputințele lui.
***
Cum va arăta păcătosul la Judecata de Apoi?
Aruncaţi-vă privirile asupra orişicărei grădini veţi voi: într-însa, cu sosirea primăverii, totul s-a înnoit, înfloreşte şi miroase frumos; iar unele ramuri şi unii arbori care, în timpul iernii nu şi-au păstrat viaţa lăuntrică, acum sunt goi, uscaţi, morţi şi întunecă cu prezenţa lor strălucirea celorlalţi arbori.
Primăvara a adus viaţă, îmbrăcăminte nouă şi podoabe pentru toată împărăţia plantelor. Unele rămân însă tot în golătatea şi urâciunea cea de iarnă. Pentru ce? Pentru că întru ele s-a stins viaţa lăuntrică, s-a pierdut putinţa de a primi hrană, de a respira aer şi a-şi pune în mişcare sevele lor.
Iată, deci, icoana adevărată a omului păcătos, care ne arată cum va fi acesta în ziua Învierii obşteşti! Şi el, în mijlocul schimbării şi prefacerilor necontenite ale materiei, va rămâne întreg, deoarece firea omenească este nepieritoare şi nemuritoare. Însă păcătosul va fi asemenea arborelui uscat sau mort. Când, pe pământul cel nou, sub noul cer, totul va învia şi se va lumina, el se va arăta mort cu duhul, urât cu trupul şi va avea soarta arborelui uscat.
Nici un grădinar nu suferă multă vreme ca grădina sa să fie sluţită – primăvara mai ales – de pomii cei uscaţi, apoi cu atât mai vârtos Grădinarul cel ceresc nu va îngădui ca păcătoşii, prin prezenţa lor, să stâlcească Raiul desfătării celei veşnice! Şi El va porunci să se adune pomii şi ramurile uscate şi să fie aruncate în focul cel veşnic. Zicem veşnic, căci sub cerul cel nou şi pe pământul cel nou toate vor fi veşnice.
Cum şi prin ce putem înlătura de la noi această grozavă soartă? Vădit lucru că nu prin curăţia şi sfinţenia noastră, căci unde este omul care să nu greşească? Atunci prin ce? Prin credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Cărui daruri se acoperă toate nedreptăţile noastre şi prin al Cărui Sânge se spală toate păcatele noastre! Prin căinţă sinceră pentru păcatele noastre, unită cu părăsirea tuturor deprinderilor noastre rele şi a tuturor faptelor întunericului! Prin răsplătirea după putinţă a nelegiuirilor şi strâmbătăţilor noastre cu fapte bune izvorâte din dragoste şi smerenie! Iată drumul ce duce la pământul cel nou şi sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este şi nici nu poate să mai fie.
Surse: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David; Sfântul Inochentie al Odessei, Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii.
Discussion about this post