Noutăți
miercuri, aprilie 15, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Te ajută în cele mai grele perioade ale vieții – Rugăciune către Sfantul Mare Mucenic Mina

Te ajută în cele mai grele perioade ale vieții – Rugăciune către Sfantul Mare Mucenic Mina

O, Preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat , scap eu ticălosul și către sfânta chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție:

Vezi, Sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, Fericite și Sfinte Mina, grăbește-te de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău.

Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, Sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit munci grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de Dumnezeu.

Fiindcă ne-am încredințat ca și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfânta biserică ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine, ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciune, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, ca și din morți și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfânta biserica ta spre închinare, cu rugăciunea îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat.

De asemenea, atunci când iudeul dăduse prietenului său creștin o pungă cu galbeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu, nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, Sfinte, m-au făcut pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De ceea încredințat sunt ca tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea.

Pentru aceasta și eu cred că tu același ești Sfinte, ca atunci și astăzi, ca oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat.

Pentru aceasta și eu acum, la încercare, alerg către tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubașul și scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te ca sa fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și-al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.

Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Fiecare om primește la naștere un Înger Păzitor – Rugăciune către Îngerul tău Păzitor

Fiecare om primește la naștere un Înger Păzitor - Rugăciune către Îngerul tău Păzitor

Discussion about this post

Antrenorul lui David Popovici – Dezvăluiri despre suspiciunea de dopaj adusă înotătorului
Articole

Antrenorul lui David Popovici – Dezvăluiri despre suspiciunea de dopaj adusă înotătorului

Bianca Brad, mărturii cutremurătoare – „Mama a visat că nu eram bine”
Articole

Bianca Brad, mărturii cutremurătoare – „Mama a visat că nu eram bine”

Citește această Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, grabnic ajutătoare la necaz!
Articole

Citește această Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, grabnic ajutătoare la necaz! Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale

Medic pediatru: „Copiii trebuie lăsați la țară, să stea două luni desculți, flămânzi și murdari…”
Articole

Medic pediatru: „Copiii trebuie lăsați la țară, să stea două luni desculți, flămânzi și murdari…”

6 fructe uscate la fel de bune ca medicamentele – Caisele uscate curăță vasele de sânge, smochinele […]
Articole

6 fructe uscate la fel de bune ca medicamentele – Caisele uscate curăță vasele de sânge, smochinele […]

Iată 7 tipuri de oameni trimiși de Univers – Întâlnirile noastre nu sunt întâmplătoare
Articole

Iată 7 tipuri de oameni trimiși de Univers – Întâlnirile noastre nu sunt întâmplătoare

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).