Aici este drama acestei diluări de sens a ceea ce înseamnă odihna creştinului. Dar mai este şi varianta cealaltă, pe care o ştim cu toţii: ce bine sforăie creştinul duminica dimineaţa şi zice că Domnul îl iartă, că doar a muncit toată săptămâna!
E drept că aseară a stat până târziu de tot cu nişte prieteni la sacrul grătar, la ieşirea la iarbă verde — noile terapii psiho-sociale pentru întărirea relaţiilor intra-familiale. Fără îndoială că dracul grătarului şi dracul mersului exact duminica dimineaţa la cumpărături prin mall-uri, pe colo, pe colo, nu e un drac nou, el e vechi, e bătrân, e dracul împrăştierii în orice altceva decât în Hristos, e dracul mersului la cumpăratul lumii, împotriva propriei tale firi, împotriva propriei tale fiinţe, împotriva propriului tău destin creştin.
Şi atunci, Biserica e pentru babe, e pentru fraierii de preoţi. Nu e pentru noi, ăştia, dăştăpţii, care avem maşini cu mii de cai putere, cât locomotivele dacă se poate, de nici nu mai avem unde să le parcăm, vedeţi?
Nu-i român fără o maşină! Ce român e ăla fără maşină? Cum poţi tu să-ţi manifeşti naţionalismul pentru petrolul naţional, dacă nu-ţi iei o maşină să o ţii în curte?! Ce frumos scrie un vlădică rus: „Iubitule! Doreşti şi cauţi cinstea de om deştept. Iţi aminteşti oare, cine este deştept cu adevărat? Om cu adevărat deştept este cel care se străduie pentru un singur lucru: să se supună în toate lui Dumnezeu şi să placă Lui, dând mulţumită purtării Lui de grijă dumnezeieşti pentru orice întâmplare din viaţa aceasta, plăcută sau amară, fiindcă este lucru înţelept să-i mulţumim doctorului şi atunci când ne dă doctorii amare: şi atunci, nu-I vom mulţumi, oare, în inimile noastre lui Dumnezeu pentru necazurile prin care înţelepciunea şi harul Lui ne vindecă sufletul? Mântuieşte-te! Prietene!
Nu-i de nici un folos să înveţi ştiinţele, dacă nu vei trăi cum Îi place lui Dumnezeu şi cu frică de Dumnezeu. Deprinderea vieţuirii celei bune şi străduinţa pentru curăţirea şi îndreptarea sufletului îl fac pe om luminat şi înţelept cu adevărat. Cine e străin de virtute nu ştie nimic aşa cum trebuie şi nici nu poate cunoaşte, fiindcă – zice Sfântul Antonie cel Mare – singurul mijloc de a-L înţelege pe Atotbunul Dumnezeu şi lucrurile dumnezeieşti este bunătatea şi viaţa neprihănită, prin care este atras harul Sfântului Duh, care povăţuieşte la tot adevărul. Mântuieşte-te!” (Preasfinţitul Ieremia Zăvorâtul, Doctorie duhovnicească adunată din lume sau Reţetar duhovnicesc, Ed. Sophia, Bucureşti, 2010, p. 52).
În supra-saturarea aceasta de bunuri, am ascuns Biserica după garsonieră, casă, maşină, carieră, bani, afaceri, împrăştieri, grătare, mititei, toate celelalte. Abia undeva, aşa, departe în zare – îi faci cu mâna din când în când —, Biserica! Şi toate astea când, de fapt, adevărata odihnă nu poate veni decât de la Dumnezeul Care Se odihneşte în Liturghie.
Teama mea cea mai mare este că, atât de tare ne-a cuprins duhul acesta al vacanţării, încât am uitat şi să ne mai privim unii pe ceilalţi! Căutăm doar să ne satisfacem micile noastre tabieturi personale, să ne satisfacem poftele noastre, şi în niciun caz nu mai suntem capabili să creştem în sensibilitate în raport cu dorinţele celorlalţi din jurul nostru, cu dorinţa lor de a ne avea, de a vorbi cu noi, de a se plimba, de a comenta împreună cu noi, ştiu eu, filmele văzute, concertele ascultate, cărţile citite… Doamne, ce-am zis! Cărţile, adică e mai mult de una! Asta începe să fie deja o problemă!
Părintele Constantin Necula
Sursa: ”Creștinism în vacanță”, Ed. Agnos, Sibiu, 2011, pag. 92-94, ortodoxia.me
Lasă un comentariu
Discussion about this post