Mama! Niciodata nu i-am spus cat de mult o iubesc si niciodata nu a stiut cate griji imi fac pentru ea. Cand spui “Mama” ai cea mai duioasa miscare a buzelor. Cand te gandesti la “Mama” ai cea mai sincera si expresiva miscare a ochilor.
Poti sa gresesti, poti sa gresesti atat de tare incat nici tu sa nu iti gasesti un motiv pentru a intelege de ce ai facut asta. Poti sa ai cea mai proasta parere despre tine, iubirea de mama va ramane intotdeauna aceeasi. Ea, nu cred ca stie ce este un defect cand se gandeste la tine.
In cele mai sensibile momente, mereu m-am gandit la bratele mamei si la rugaciunea mea de copil inchis in gratiile unui adult: “Mama, sufla-mi pe inima ca sa nu ma mai doara! La fel cum suflai pe genunchi cand veneam acasa ranita!” Daca ar fi stiut mama de cate ori m-am gandit la asta fara sa stie… Nu vrem sa ne impovaram parintii. Vrem sa le aducem bucurii, sa ii facem mandri, si sa le implinim scopul pentru care ei traiesc.
Ne gandim ca fiecare pui isi are zborul lui. Asa este! La un moment dat, luam viata in piept si incepem sa o cunoastem fara sa mai avem aripa protectoare a mamei ca scut. Ne lovim de greutati, descoperim franturi de fericire, ne impiedicam in griji, in dorinte fara substrat si ne indepartam. Ne indepartam de copilul din interiorul nostru. Uitam cat de mult s-a chinuit mama sa avem tot ce e mai bun si cum ne-a invatat sa facem primii pasi. Uitam cum ne-a format mana pe furculita ca sa fim oameni de rand si sa ajungem oameni mari…
Daca ai sti cate nopti nu a dormit, doar stand sa te vegheze. Nu ai avut neaparat febra, nu ai fost bolnav. Pur si simplu, gandul ca ai putea sa patesti ceva, nu o lasa sa se odihneasca. Tie ti-a spus ca ei nu ii este foame cand pregatea masa? Ti-a spus ca ei nu ii placea pieptul de pui? Ei ii placea tot ce era mai prost dintr-un tacam. Ea, pur si simplu isi dorea ca tu sa mananci tot ce e mai bun si ce e mai nutritiv. Ea, iti impartea mamaliguta portii mici, “gurite” le numeam atunci, ca sa iti fie tie mai usor. Ea manca la sfarsit, pe fuga. Uneori, cand era gata masa, iti spunea ca ea a mancat deja, ca nu ii este foame. Probabil banii, dupa care alergam astazi ca niste nebuni, au facut o mama sa se infometeze la un moment dat.
N-as vrea vreodata sa simti ca mama este o povara. Mi-as dori sa o tii puternic de brat cand nu va mai putea sa coboare scarile. Mi-as dori sa te apleci in fata ei si sa o legi la sireturi cand nu va mai putea sa faca asta. Ea nu o sa iti spuna cand se simte rau, dar va veni un moment cand chiar nu va mai avea putere. Si vreau sa stii ca va veni un moment cand ea nu va mai fi. Nu o sa poti sa mai recuperezi timpul pierdut. Totul va fi trecut, la fel ca si copilaria ta acum… pe:
Discussion about this post