Noutăți
miercuri, mai 27, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

„7 luni am citit zi de zi Paraclisul Maicii Domnului” – Cercetează-ne, preabună, pe noi robii tăi, cu darul tău

„7 luni am citit zi de zi Paraclisul Maicii Domnului” – Cercetează-ne, preabună, pe noi robii tăi, cu darul tău

Slavă Lui Dumnezeu și Maicii Sale! Mă numesc Cristina. În toamnă aveam de dat un examen foarte important, după părerea mea, așa că, în primăvară, când m-am apucat să învăț, m-am gândit să citesc și Paraclisul Maicii Domnului pentru a-mi ajuta. 7-8 luni am citit zi de zi Paraclisul.

Examenul a durat 3 zile. Cea de-a treia zi era și ultima în care mă gândeam să mai citesc rugăciunea. În acea zi, Dumnezeu și Fecioara Maria au făcut cea mai mare și mai frumoasă minune din viața mea: am aflat că sunt însărcinată. Examenul l-am picat, dar nici nu mai contează. Le mulțumesc Bunului Dumnezeu, Fecioarei Maria, Sfântului Nectarie, Sfântului Nicolae, Sfintei Parascheva și tuturor Sfinților Lui Dumnezeu!

Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare”

Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu. Cuvântul spre mântuirea noastră și darul Lui mai presus decât toți din belșug l-ai primit, ceea ce ești o mare de daruri dumnezeiești și râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credință aleargă la tine!

Căzând la icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ție, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale și cererile noastre cele aduce ție, cele Grabnic Ajutătoare, grăbește a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere și mântuire.

Cercetează-ne, preabună, pe noi robii tăi, cu darul tău, și dă celor neputincioși tămăduire și sănătate desăvârșită, liniște celor înviforați, celor robiți slobozie, și mângâie pe toți cei ce pătimesc în felurite chipuri.

Izbăvește, Atotmilostivă Stăpână, toate orașele, satele și țara aceasta, de cutremur, de vătămare, de potop, de foc, de sabie și de alte pedepse vremelnice și veșnice, și de toți vrămașii văzuți și nevăzuți, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică.

Și slobozește pe robii tăi (numele) și mă slobozește pe mine robul tău (numele) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor și de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credință trăind veacul acesta, să ne învrednicim și în cel viitor de bunătățile cele veșnice, cu harul și cu iubirea de oameni a Fiului și Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Într-o noapte, în vis, Maica Domnului a învățat-o pe mama mea următoarea rugăciune: “Împărăteasa mea preabună…”

Într-o noapte, în vis, Maica Domnului a învățat-o pe mama mea următoarea rugăciune: “Împărăteasa mea preabună…”

Discussion about this post

Pentru a vedea calea cea dreaptă, rostiți această rugăciune
Articole

Pentru a vedea calea cea dreaptă, rostiți această rugăciune

Dacă ai mari necazuri în viață, citește timp de 40 de zile Paraclisul Maicii Domnului
Articole

Dacă ai mari necazuri în viață, citește timp de 40 de Zile Paraclisul Maicii Domnului – PreaSfânta Fecioară grabnic ajutătoare

Medicul Monica Pop – Cum să ai o imunitate puternică: „Nu uitați să mâncați o proteină înainte de a ieși din casă”
Articole

Medicul Monica Pop – Cum să ai o imunitate puternică: „Nu uitați să mâncați o proteină înainte de a ieși din casă”

Nimeni nu poate face rău fără să plătească – Supărarea este cea mai comună încălcare a Legilor Universului
Articole

Nimeni nu poate face rău fără să plătească – Supărarea este cea mai comună încălcare a Legilor Universului

Asigură-ți o viață lungă, determinând organismul să producă mai multă melatonină – Iată cum
Articole

Asigură-ți o viață lungă, determinând organismul să producă mai multă melatonină – Iată cum

Cinci copii sunt crescuți de bunica paralizată – Mama nu i-a mai văzut de doi ani, dar s-a întors numai pentru alocație
Articole

Cinci copii sunt crescuți de bunica paralizată – Mama nu i-a mai văzut de doi ani, dar s-a întors numai pentru alocație

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).