Chifteluțe rapide și gustoase, fără 1 gram de carne – Se prepară din 700g varză, 2 ouă, 2 cepe, 30g unt și condimente
Ingrediente necesare:
- 700 g varză albă
- 2 cepe mari
- 2 ouă proaspete
- 1 lingură sare
- 30 g unt
- Condimente după gust
- Verdeață uscată sau proaspătă după gust
- Ulei pentru prăjire
Mod de preparare:
Înainte de toate, punem apă la fiert într-o oală și tăiem varza cât mai subțire. Când apa clocotește, punem varza în oală și fierbem timp de 7-10 minute până sunt gata pe jumătate.
Notă: Dacă varza este mai veche, o fierbem pentru mai mult timp.
Între timp, tocăm ceapa mărunt și o călim la foc mediu până se rumenește frumos, amestecând des. Când e gata rumenită, scoatem ceapa pe o farfurie și o lăsăm să se răcească.
Scoatem varza din apă și o lăsăm la scurs, până este complet răcită și tot excesul de apă se scurge.
Transferăm varza într-un bol, adăugăm ceapa, ouăle bătute, sare, verdeața tocată mărunt și condimentele. Amestecăm foarte bine și lăsăm deoparte timp de 10 minute.
Notă: În cazul în care compoziția este prea moale, adăugăm făină.
După cele 10 minute, formăm mingi din compoziție și le aplatizăm ușor cu mâinile. Vom obține aproximativ 10-12 chifteluțe. Prăjim chifteluțele în ulei încins până se rumenesc frumos pe ambele părți.
Putem băga chifteluțele și la cuptor ( în loc să le prăjim în ulei ):
Tapetăm o tavă cu hârtie de copt peste care așezăm chifteluțele și le ungem cu un pic de unt. Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 20 minute. Scoatem tava din cuptor, le ungem cu ou bătut și punem înapoi la cuptor pentru încă 10 minute.
Le servim calde sau reci, cu smântână sau sosul preferat.
Savurați cu poftă! Poftă bună!