Nu este ușor să-ți explici sentimentele pe care le trăiești. Multă vreme nu mă lăsa senzația că sunt lipsită de cea mai importantă parte din mine. Mă trezeam brusc în miez de noapte, de fiecare dată când mă gândeam unde am greșit.
Puloverul lui a rămas atârnat în garderoba mea. Nu am îndrăznit să îl arunc. Cartea pe care a iubit-o atât de mult este deja prafuită. Și fotografia noastră comună făcută într-o mașină foto a început să se decoloreze de-a lungul anilor.
Am vizitat deja cafeneaua noastră preferată împreună cu alți tipi. Dar nu m-am așezat niciodată cu ei la masa noastră. Tot timpul, bucatele pe care le-am comandat mi-au amintit de noi.
Nimeni nu ți-a mai spus numele cu voce tare și oamenii nu mai erau interesați de unde ai dispărut sau de ceea ce faci acum. Dar nu eu.
Am vrut să-ți scriu sau să te sun la fiecare zi de naștere, dar mi-a fost teamă că tu nu îmi simți lipsa.
Nu am făcut public relația noastră pe rețelele de socializare și nu am nicio dovadă că viața mea a fost de neconceput fără tine. Dar nu am uitat nimic, am continuat să mă gândesc la tine și am simțit o golire interioară atunci când fluxul acestor gânduri a devenit nesfârșit.
La plecare, ai luat o bucată din sufletul meu cu tine.
Nu aveai idee că m-am rugat constant la univers pentru întoarcerea ta. O dată pe an ți-am trimis o carte poștală sau o scrisoare în speranța de a primi un răspuns. Oamenii au fost surprinși, întrebați de ce am nevoie de toate acestea și am recitit în minte doar cuvintele lui Mitch Albom:
„Dacă o persoană s-a așezat în inima ta, atunci aceasta este pentru totdeauna. S-ar putea să se întoarcă la tine în cel mai neașteptat moment „.
Și apoi într-o zi s-a întâmplat. Numele tău s-a aprins din nou pe ecranul smartphone-ului meu. După o scurtă conversație, am fost de acord să ne întâlnim. O mulțime de gânduri îmi străluceau prin cap, dar dintr-un motiv oarecare nu mă interesau răspunsurile. Singurul lucru important a fost că te-ai întors.
Cuvintele scepticilor au devenit pentru mine un zgomot de fond, la care am încetat să mai fiu atent, pentru că opinia lor nu mă mai interesează.
Numai tu erai important. Într-o cafenea plină de oameni care cântă și se bucură, te-am văzut. Și chiar în acest moment, pentru prima dată am simțit integritatea mea, ca și cum viața mea ar fi devenit în sfârșit plină.
Luându-ți mâna, te-am lăsat din nou în viața mea. A fost ceea ce eu, fără încetare, am visat ani întregi. Nu ai fost doar bărbatul pe care l-am iubit cândva.
Mi-ai arătat că iubirea nu are termen de valabilitate și că nici timpul, nici circumstanțele și nici o inimă ruptă nu au putere asupra ei.
Mi-ai dat o speranță oarbă, a cărei existență nu am crezut înainte. Îndoielile și întrebările m-au împiedicat să renunț. Deși mulți nu m-au înțeles și, uneori, au fost momente în care am încetat să mă înțeleg și eu, dar am continuat să cred că vom fi împreună.
Discussion about this post