Minuni mari se săvârșesc la Moaștele Sfântul Apostol Andrei: vindecări de cancer și epilepsie, dobândirea echilibrului psihic și a liniștii sufletești și recăpătarea vederii.
Oloaga începe să meargă și muta să vorbească.
Sfântul Andrei cine în fiecare an la noi, de două mii de ierni încoace. Vine când încep cele mai dragi sărbători ale românilor creștini. Iconografia bizantină îl înfățișează pe Sfântul Andrei îmbrățișând crucea pe care va fi răstignit. Este un bătrân cu chip frumos și blând, cu părul alb.
La 30 de km de peștera Sfântului Andrei se află Mănăstirea Dervent iar, potrivit tradiției, crucile de aici au crescut singure din pământ, pe locul unde 5 ucenici ai Apostolului au fost uciși. Aceste cruci sunt venerate chiar și de către musulmani iar scrierile atestă faptul că în preajma relicvelor se petrec adevărate minuni.
Dobândirea sănătăți trupești, a liniștii sufletești și a echilibrului psihic sunt doar câteva dintre motivele celor ce vizitează locașul. La primăria din Ostrov datează, încă din perioada interbelică, documentare care certifică acest lucru.
Iată și câteva exemple:
Elena Dumitru din Basarabi, Constanța – vindecată de cancer tiroidian
Maria Tudor din Alba – vindecată de congestie pulmonară
Nucea Sterea din Cainargeaua – vindecată de „damblageală”
Tania, o femeie mută din Feționești-Putna, care în ziua de Înălțare a Domnului a început să vorbească.
Gheorghe Chiroiu din Cernavodă – orb în tinerețe, și-a recăpătat vederea
Copilul lui Tudor Hristu din Frasan-Durostor – vindecat de epilepsie
Alexandrina Pătruș din Lipnița – complet oloagă, s-a tămăduit
La Mănăstirea Dervent preoții „scot” dracii din oameni
Chiar și în zilele de azi se pot distinge golurile săpate atunci în minte de ucenicii apostolului, pentru chilii. Cele nouă izvoare situate de cealaltă parte a peșterii au servit la botezarea primilor creștini din țara noastră iar apa binecuvântată răsare din pământ în formă de cruce. La această mănăstire se aduc și cei „posedați de draci”.
Preoții de la mănăstire citesc moliftele Sfântului Vasile cel Mare, cel mai crunt blestem la adresa diavolului. Slujba de exorcizare începe din momentul în care persoana posedată este adusă în biserică iar acest lucru se face cu foarte mare greutate.
Persoana posedată se zbate, fața i se schimonosește, urlă și plânge, înjură și tremură din toate mădularele sau scuipă. Începe să latre, bolborosește ceva ce nu se poate înțelege, face spume la gută, se trântește pe jos și se rostogolește, încearcă să-l lovească pe preot și încearcă să fugă. Părintele nu se lasă intimidat, el citește în continuare după care așază crucea deasupra capului celui aflat în suferință.
În acel moment, mușchii posedatului se contorsionează ca și cum i-ar umbla niște șerpi pe sub piele. În final el cade, răpus de o forță nevăzută, după care preotul îl stropește cu agheasmă. Pe cei prezenți la exorcizare preotul îi unge cu mir.
Aceste slujbe durează aproximativ o oră și se repetă mai multe nopți la rând, până diavolul pleacă definitiv din corpul celui blestemat. Oamenii aduși pentru lepădarea „de cel rău” dorm chiar în interiorul mănăstirii.