Noutăți
vineri, iulie 17, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciune puternică, către Sfântul Spiridon – De mare folos pentru bolile copiilor

Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.

Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.

Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor!

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
3 Rugăciuni puternice de mulţumire – Când ne este bine, să nu uităm de Domnul Dumnezeu

3 Rugăciuni puternice de mulţumire - Când ne este bine, să nu uităm de Domnul Dumnezeu

Discussion about this post

Adevărul despre relaţia lui Fuego cu copiii Irinei Loghin-  Şi-a făcut loc gelozia? „Paul este în fiecare Crăciun la noi”

Dalai LAMA îți spune cum să te aperi de oamenii care vor să-ți ia energia. Dacă ați făcut o PROMISIUNE cuiva, respectați-o

O povestioară pe care trebuie să o citești neapărat – Povestea femeii obosite

5 semne ale destinului care îți pot marca viața – Învață să le observi și să le înțelegi
Articole

5 semne ale destinului care îți pot marca viața – Învață să le observi și să le înțelegi

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

Fii linistit
Articole

Degeaba eşti în pace cu toată lumea, dacă nu ai linişte în CASA ta. Monah Pimen Vlad

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).