Noutăți
miercuri, iunie 11, 2025
Noutăți
No Result
View All Result

Spune astăzi rugăciunea către Sfântul HARALAMBIE, făcătorul de minuni. Călugării din Muntele Sfânt o rostesc

Spune astăzi rugăciunea către Sfântul Haralambie, făcătorul de minuni. Și călugării de pe muntele Athos o spun

Spune astăzi rugăciunea – Sfântul Haralambie este considerat de popor ca făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă. A trăit în secolul al doilea după Hristos, fiind Episcop al Magneziei, în Asia Mică. Vezi ce obiceiuri și tradiții se respectă de Sfântul Mucenic Haralambie
Să spunem împreună rugăciunea către Sfântul Haralambie

Spune astăzi rugăciunea – „Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.
Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a lăudacinstitul cap şi luptele slujitorului tău, Doamne, cer Dumnezeiască Strălucire din Înălţime, prin care voi putea să-l laud pe acesta, cu cântări.
Pe Sever, cel fără de Dumnezeu, leul cel ce răcnea, împreună cu nebunul de Crisp i-ai surpat, Sfinte Mucenice Haralambie, lepădându-te de păgânătatea lor. Pentru care te-ai încununat de mâna Ziditorului tău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împărătească podoabă Biserica te-a câştigat, Dumnezeiescule Haralambie şi demonilor izgonitor şi a tot felul de boli izbăvitor. Pentru aceasta prăznuieşte sfântă pomenirea ta, sfinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin”

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu

Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va ZICE; ce încarci pe altul ai să CARI şi tu. Cand dreptatea lui Dumnezeu se intoarce

Discussion about this post

Dietă pe bază de lămâi – Cura care promite chiar și 1 kg pierdut pe zi
Articole

Dietă pe bază de lămâi – Cura care promite chiar și 1 kg pierdut pe zi

Asta trebuie să faci zilnic pentru binecuvântarea casei. Bine de știut
Articole

Asta trebuie să faci zilnic pentru binecuvântarea casei. Bine de știut

Rostește azi, Rugăciunea scurtă de Duminică – Este de mare ajutor
Articole

Rostește azi, Rugăciunea scurtă de Duminică – Este de mare ajutor

Leuștean cu miere – Un amestec care face REALE minuni pentru sănătate
Articole

Leuștean cu miere – Un amestec care face REALE minuni pentru sănătate

Citește rugăciunea părintelui Cleopa, aducătoare de miracole!
Articole

Citește rugăciunea Părintelui CLEOPA, aducătoare de binecuvântare și IZBĂVITOARE de Rele

Cele patru zodii cu un caracter puternic – Doamnele de fier ale zodiacului
Articole

Cele patru zodii cu un caracter puternic – Doamnele de fier ale zodiacului

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).