Noutăți
luni, august 31, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Două Rugăciuni puternice care se citesc miercurea! „Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, izgoneşte de la mine, păcătosul…”

Cele două rugăciuni puternice ce se citesc în fiecare zi de miercuri!

Pentru fiecare zi din săptămână, sfinții părinți ne-au lăsat câte o rugăciune cu mare putere de izbăvire și împlinire a dorinței curate a celui ce o rostește.

Printre cele mai puternice rugăciuni de rostit în sfânta zi de miercuri se află și cele lăsate românilor credincioși de mitropolitul Antim Ivireanul, cea dintâi înălțată către Domnul nostru Iisus Hristos, iar cea de a doua către Maica Domnului.
Iată mai jos textele celor două rugăciuni… Prima se rostește dimineața la trezire, iar cea de-a doua, seara înainte de culcare!
Rugăciunea întâi

”Dumnezeule şi Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu şi m-ai îndrumat până în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizându-mi gura.

Călăuzeşte-mă cu Duhul Tău cel Sfânt şi învaţă-mă îndreptările Tale. Câte ţi-am greşit până în acest ceas, cu cuvîntul, cu fapta sau cu gândul, cu voie ori fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă, după mare mila Ta.
Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea. Tu eşti Unul Sfânt, ajutător puternic şi apărător al vieţii noastre şi pe Tine Te laudă toată zidirea în veci.
Amin.”

Rugăciunea a doua, către Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu

”Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, izgoneşte de la mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, lenevirea, uitarea, neştiinţa, nepurtarea de grijă şi toate cugetările viclene şi necurate de la ticăloasa mea inimă şi de la întinatul meu suflet şi de la întunecata mea minte.
Și stinge văpaia patimilor mele şi miluieşte-mă şi ajută-mi, pentru că sunt neputincios cu sufletul şi cu trupul.
Izbăveşte-mă de dorinţele cele viclene, care vin asupra mea, şi de aducerile-aminte din zi şi din noapte şi izbăveşte-mă de toate faptele mele cele rele. Că tu eşti prea binecuvântată mai mult decât toate neamurile şi prea cinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor.
Amin.”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Irina Binder: „Vă asigur că oamenii de calitate nu ascultă cu gura căscată bârfele nimănui”

„Vă ASIGUR că oamenii de calitate nu ascultă BÂRFELE nimănui” Atâta preocupare față de ce crede și ce spune lumea!...

Discussion about this post

Rețetă de post – Plăcintă turnată cu varză, o bunătate de care nu te mai saturi – Rețetă rapidă și gustoasă
Articole

Rețetă de post – Plăcintă turnată cu varză, o bunătate de care nu te mai saturi – Rețetă rapidă și gustoasă

Remediu pentru ficatul gras – Cum sfecla roșie curăță ficatul de grăsime, consumată regulat
Articole

Remediu pentru ficatul gras – Cum sfecla roșie curăță ficatul de grăsime, consumată regulat

Pilda frumoasa
Articole

Soarele a iubit Luna atât de mult încât a trecut în neființă în fiecare noapte, doar ca să o lase să strălucească. Povestea Astrelor

Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu
Articole

Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va ZICE; ce încarci pe altul ai să CARI şi tu. Cand dreptatea lui Dumnezeu se intoarce

Nu este Horoscop, dar spune multe despre tine. Afla ce ti-e scris, in functie de ziua când te-ai născut
Articole

Nu este Horoscop, dar spune multe despre tine. Afla ce ti-e scris, in functie de ziua când te-ai născut

Rugăciune puternică pentru îndeplinirea dorințelor – Se spune astăzi, la început de săptămână
Articole

Rugăciune puternică pentru îndeplinirea dorințelor – Se spune astăzi, la început de săptămână

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check