Noutăți
luni, aprilie 13, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Spiritele rele nu rămân în casa celui care se roagă

Spiritele rele nu rămân în casa celui care se roagă

Spiritele rele dintr-o locuință pot crea neplăceri dar se poate scăpa de ele prin rugăciune. Cel care se roagă trebuie să țină post, să fie spovedit și să facă acte de milostenie în ziua respectivă. Astfel, casa va primi binecuvântarea Duhului Sfânt.

Rugăciunea care alungă spiritele rele

„Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, binecuvântează casa noastră! Căci Tu ești Cel mai presus de toate. Ești zidul cel care al celor ce și-au pus încrederea în Tine. Depărtează, izgonește și împrăștie toată lucrarea diavolească! Alungă toată năvălirea răului, toată bântuiala puterii celei potrivnice din spiritele rele de la casa aceasta. Și de la cei ce locuiesc în ea, vegheați mereu de Tine, căci cu toții poartă semnul crucii Tale celei biruitoare împotriva demonilor.

Și cheamă numele Tău cel sfânt. Doamne, păzește pe toți care sunt în casa aceasta! Păzește-ne toată vătămarea și ispita. Izbăvește-ne de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de întâlnirea cu demonul de amiază. Pentru ca robii Tăi, îndulcindu-se se ajutorul Tău și cu tabăra îngerească fiind păziți, toți ca unul, într-un gând, cu credință să cânte:

Domul este ajutorul meu și nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Și nici o altă creatură. Și nici o altă prezență. Și iarăși nu mă voi teme de rău. Pentru că Tu cu mine ești mereu, în fiecare clipă a vieții mele, până la ultima suflare și dincolo de ea.

Căci Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea, Stăpânitor tare, Domn al păcii, Tată al veacului ce va să fie, și împărăția Ta este împărăția veșnică. Ca a Ta, a Unuia, este împărăția și puterea și slava, împreună cu Părintele Tău cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.”

Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
La Moaștele Sfântul Apostol Andrei se săvârșesc mari minuni

La Moaștele Sfântul Apostol Andrei se săvârșesc mari minuni

Părintele Calistrat – Cum te poți lăsa de fumat – „De fiecare țigară pe care o fumezi, spui…”
Articole

Părintele Calistrat – Cum te poți lăsa de fumat – „De fiecare țigară pe care o fumezi, spui…”

Reţetă miraculoasă – Te scapă de durerile de spate, de articulații și de picioare în 7 zile
Articole

Reţetă miraculoasă – Te scapă de durerile de spate, de articulații și de picioare în 7 zile

Părintele Cleopa
Articole

Părintele CLEOPA: Dacă Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru puţin, Îl mişti să-ţi facă şi mai mare bine! Bine a zis Sfântul Isihie Sinaitul

Pilda celor 4 lumânări – O pildă care îți va fi de mare ajutor toată viața. Patru lumânări ardeau încetișor…
Articole

Pilda celor 4 lumânări – O pildă care îți va fi de mare ajutor toată viața. Patru lumânări ardeau încetișor…

Nașterea unui copil este un dar haric al Domnului – Fiecare copil vine pe lume când îi este scris, la momentul potrivit
Articole

Nașterea unui copil este un dar haric al Domnului – Fiecare copil vine pe lume când îi este scris, la momentul potrivit

Sfatul pentru cel mai gustos pilaf – NU mai fierbe orezul în apă – Nu vei mai face altfel…
Articole

Sfatul pentru cel mai gustos pilaf – NU mai fierbe orezul în apă – Nu vei mai face altfel…

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).